Bezele de nedumerit

Nu știu ce să spun întrucât nu știu dacă ar trebui să spun ceva acum. Este aproape 2 dimineața și gândurile nu îmi sunt limpezi. Nu...deloc.


Tu cum ești ?Tu oricare ai fi tu în această oră,nimeni nu ar face diferența cu nimic,pentru că cei ce ar conta nu mai sunt aici să-mi spună că totul va fi bine. Te întreb încă o dată...


Tu cum ești? Pentru că eu respir greu în timp ce mă chinui să-mi țin departe de obraji,roua. Am vrut să am atât de mult...am vrut să pierd atât de puțin și cu toate acestea balanța nu mi-a fost în echilibru niciodată...La dracu! Eu nu voiam să fiu așa! Eu nici măcar nu am ales să fiu...Dar tu? 


Tu cum ești? Am amorțit de atât dor până când am uitat cui îi era adresat. Am cunoscut nu doruri ci doleanțe noi pe care le experimentez într-un mare fel hipnotic. Indu-mi gânduri pentru că nu am să fac un pas să plec. Am să stau și am să greșesc...Impune-mi doar ca să nu te ascult și pedepsește-ne pentru fericire...eu sunt incoerentă.Dar tu?


Tu cum ești? Se spune că oamenii lasă umbre,eu nu am lăsat decât praf. Dar te văd cum te joci în el și îți place. Mi-ai scris numele...și cât sper să fi fost inima ta acolo, inconștientule. Nu ne jucăm cu persoane astăzi. Astăzi ne întrebăm cum suntem. Alunec pe panta pianului și scot sunete de plăcere în drumul meu către sfârșit. Mă bucur de viață - greșind. Dar eu știu ce fac! Dar tu... 


Tu cum esti? Dă-i drumul! Sau cum ai de gând să nu clachezi? Crezi că eu aveam impresia unei seri de vară de o veșnicie? Crezi că nu știam că singurătatea e prezentă-n mulțime? Cine ți-a spus ție să nu mă faci fericită? Cine ți-a permis să nu mă săruți...când știu că asta-i tot ce-mi aduc aminte din ploaie. Te alung în viața mea... Te rog ramai o clipa.


Tu cum ești?

Gânduri pentru mai târziu (7)

Am un pumnal înfipt în piept
Încerc să-l scot răsucindu-l încet...
Mă deghizez în pași de umbră,
Plec! Eu nu mă mai întorc pe cărarea asta strâmbă!
Dar se aud șoapte și vocea tăioasă răsună în zare
"Uită-te la ea cum nu e înstare...cum moare"
Închid ochii și merg mai departe,am rana deschisă spre soare-
Nu mai doare.

Bucăți

Oglinda mă minte,mă pierde,mă poartă
Se fărâmă-n bucăți vrând să provoace artă!
Imaginea-i moartă și tristă și oarbă,
Persoana mea în fapt,s-a spart.


Te plimbi în decoruri de vânăt și frig
Încerc să te-ating,fugi!
Încerc să te-opresc,strig!
Ajung să te simt,cad.


Peisaje îmbie un freamăt de dor...
Trecutul dimineților spre care nu vreau să cobor!
Nu ești povară ești zâmbet și seară
Acum cântecul liniștii ce mă doboară...amar .


Oglinda se-adună,dar e toată un ciob
Privită-n ansamblu
De-un chip mult prea tandru...
Făcuta e de pleoapele-mi grele de lacrimi...zob .


Pe mâine

Love for Lust

They told me things we never even thought And still I don’t belive a word they grumble Reject my simple way of trusting words of fragile I push my head into deny

As much as I remember then The story had the smell of weak As if my life was based on gamely tricks Why have I let my soul open again

Forgive Forget , Losing my track In woods of dreams and fairytales Whom could relay me memories and facts Which I creat by following my way

You tought me everything I know I gave you everything I got A balance based on good and bad Whom we colapsed with too much love

We lost the rooth between all definition We took the lie and drawn it in the sea We couldn t let our arms let go a second And now we made ourselves lose “we”

From all the lust for love we had There s nothing left to tell about Cause we forgot what we should trust And turned our love….in love for lust

Gânduri pentru mai târziu (6)

Cand soarele rasarea nu am putut sa-l vad ... acolo totul este pe dos ... Soarele apare din spate si-ti proiecteaza umbrele in fata ta intunecata . Asa ca am tras jaluzelele colorate si am lasat ochii sa mi se inchida in timp ce respiram sacadat si rece . De parca timpul m-ar fi asteptat vreodata sa imi iau avant si sa-i urmez cursul firesc. M-a lasat mereu in urma sa alerg si sa ma impiedic razand apoi amar la vederea siluetei mele prafuite in picioare. Am tras jaluzelele ... si odata cu ele o perdea de pe amintirile mele ... peste tot ceea ce ma facea sa rad , sa oftez , sa iubesc . Oglinda din fata mea nu ma ajuta sa dau nici un fel de definitie cat de stearpa .. cat de vaga . Infatisarea e de mult ceva fals si timpuriu . Daca as sparge oglinda in 1000 de bucati ... care din cele o mie de bucati as fi eu ? alunec pe peretele cel mai indepartat de aglomeratia camerei goale si mi proiectez filme imaginare pe plansa alba si densa . Ma simt ca si cum mi-ar fi dor sa imi fie dor . Dar lipsa de logica din rationament ma repune pe linia de plutire a sortii . Ii ordon inimii mele sa taca pentru o clipa si sa ma lase sa simt si eu ceva . Hai taci , te rog , lasa-ma in linistea galagioasa a mintii pierdute in perechi de ochi , hai taci ... Spatele mi se arcuieste si mainile se catara pe varul galbui al peretelui vechi . Mi-au amortit , simturile , de mult ... Eu nu uit , dar vaga imi este dorinta de a imi aminti vreodata clipe . E o amestecatura gretoasa si palida a vietii .

Ma ridic si trag jaluzelele la pamant . Soarele imi cade la picioare si mi apune in fata . Marea il inghite acolo pe nerasuflate . E noapte . Sunt eu . O luam de la capat .