Cand soarele rasarea nu am putut sa-l vad ... acolo totul este pe dos ... Soarele apare din spate si-ti proiecteaza umbrele in fata ta intunecata . Asa ca am tras jaluzelele colorate si am lasat ochii sa mi se inchida in timp ce respiram sacadat si rece . De parca timpul m-ar fi asteptat vreodata sa imi iau avant si sa-i urmez cursul firesc. M-a lasat mereu in urma sa alerg si sa ma impiedic razand apoi amar la vederea siluetei mele prafuite in picioare. Am tras jaluzelele ... si odata cu ele o perdea de pe amintirile mele ... peste tot ceea ce ma facea sa rad , sa oftez , sa iubesc . Oglinda din fata mea nu ma ajuta sa dau nici un fel de definitie cat de stearpa .. cat de vaga . Infatisarea e de mult ceva fals si timpuriu . Daca as sparge oglinda in 1000 de bucati ... care din cele o mie de bucati as fi eu ? alunec pe peretele cel mai indepartat de aglomeratia camerei goale si mi proiectez filme imaginare pe plansa alba si densa . Ma simt ca si cum mi-ar fi dor sa imi fie dor . Dar lipsa de logica din rationament ma repune pe linia de plutire a sortii . Ii ordon inimii mele sa taca pentru o clipa si sa ma lase sa simt si eu ceva . Hai taci , te rog , lasa-ma in linistea galagioasa a mintii pierdute in perechi de ochi , hai taci ... Spatele mi se arcuieste si mainile se catara pe varul galbui al peretelui vechi . Mi-au amortit , simturile , de mult ... Eu nu uit , dar vaga imi este dorinta de a imi aminti vreodata clipe . E o amestecatura gretoasa si palida a vietii .
Ma ridic si trag jaluzelele la pamant . Soarele imi cade la picioare si mi apune in fata . Marea il inghite acolo pe nerasuflate . E noapte . Sunt eu . O luam de la capat .
