Monday, July 26, 2010

Gânduri pentru mai târziu (5)

Him:“ Look at me“
(my head was pointed at our picture , and not at his face at all )
Him:“ I said look at me woman ! “
Me:“ I made up my mind . I’m leaving tonight and … that is that “
Him:” After all we’ve been in … You just screw it up don’t ya ? “
My back was already ready to be seen as leaving the wooden door . Why should I turn around and explain? Explain what , actually …?It’s kind of over for a while so words will not obey my begging to come out smoothly .. Crush and crawl . This is what I’m fighting with . Just for a blink I stop and sense his smell . Enchanting. I wish I could stop my tears , but eyes won’t listen and heart won’t beat , so I just follow .
Me:“Forgive me !”
Him:”Get out …love “
Steps are getting larger and larger as his trembling voice keep being stuck up in my less-gray-material-brain. And no . It is not raining outside . And he’s not running after me . This is not a typical love cheap story … I lost him .
Text message : “I hope you’re alright .. “
Text message :”Hey .. I left you a text . Please get back to me soon.. with a text also…”
Text message from him : “ _____________”(blank)
And if only nights were easy to pass… But silence is screaming among my painful soul-ache . Come back to me , love … Come back to me … Falling asleep , as halo as it could seem , is actually crime-committing. I have dreams about him with another one . I wake up in middle lake-sweat , covered up in blankets and barley breathing . Come back …
5 nights later …
Me: “Hello ?”
Him:”Yes….”
Me:”Forgive but not forget remember? Please tell me you haven’t forget me yet …. I miss you like wind misses waves of summer sea … I need to see you again”
Him:” I have some things to do and …”
(phone tone)
Next thing I know … Me sitting at his door and knocking like hole world depended on me … And then me screaming I love you … and his arms wrapped up all over me . Lips were never as happy … and blood never so fast … I found him .
Never let the one you love – go . Heart can never be healed and soul can never be set free again … Tears will burn your checks down … Never let HIM/HER go … You’ll end up in a non-orthodox solitude of sorrow.

Sunday, July 25, 2010

Gânduri pentru mai târziu (4)



Eu nu am știut niciodată când să spun stop.Nici măcar nu am încercat să dibuiesc printre miile de întâmplări și momente,un anume secund în care ar fi fost cazul să o fac.Eu nu am știut niciodată când să spun hai! Nici măcar nu am încercat să clintesc în adierea ideilor...Eu noaptea hibernez...


"Lumina asta îți alunecă pe șolduri și urcă spre umeri. Ești atât de frumoasă." (Sărutul)


Pentru că noaptea este visul nostru. Eu m-am născut să visez și pentru că noaptea...mă lasă să fac asta...Eu noaptea plutesc.


"Am amețit.Și eu te iubesc"


Ți se par rânduri fără sens. Pentru că noaptea nu a fost făcută să fie deslușită-n gândurile amorezilor. Noaptea e făcută doar pentru simțiri și simțuri. Nu vezi,noaptea...atingi.Nu auzi, noaptea savurezi. Nu iubești...noaptea te îndrăgostești. Umbrele au fost inventate de soare si soarele le-a predat lunii pentru că noaptea...Noaptea umbrele sunt vesnic în doi. Pentru că noaptea te învață că altruismul și plăcerea sunt avuția vieții. Pentru că noaptea ești tu-întunecat și tandru.


" Ai grijă ce visezi!"
"Desigur,am să încerc"


Pentru că noaptea e visul ce nu-l caut,dar se întâmplă. Pentru că noaptea face parte din rutina buzelor lipite și mișcătoare. Pentru că noaptea trupurile par trestii-n vânt și unduire. Pentru că noaptea...Noaptea...


Razele soarelui prevestesc trezirea. Pentru că noaptea amorțim în neștiința cauzelor următoare-acolo-ne iubim cu adevarat.


"Nopțile sunt reci de unul singur"
"Și eu..."

Monday, July 19, 2010

CF?BN !

CF? BN !
Stereotipia.Da.Ceara lui de stereotip. Am presupus inițial că messenger-ul este creat pentru comunicare.            [recunosc faptul că la început era totul despre obținerea cât mai multor ID-uri,necunoscute bineînțeles,care să mă propulseze pe "piața" comerțului cu prieteni. Cunoștințe în fapt. Figuri aducătoare de memoria unui avatar de fapt. 15 ani-vârsta de fapt] Dar nu. Messenger-ul este făcut pentru complet altceva. Messenger-ul este     [general vorbind și excluzând minimalele(nu minimaliștii-din ce în ce mai deși,din ce în ce mai ridicoli)] modalitatea de a-ți permite să fii egoist fără ca mulți să realizeze asta.


Gândește-te de câte ori nu ai fost întrebat:CF?( ce faci?-deși nu am dubii că până și vârsta a 3-a știe prescurtările acestea populare). Gândește-te de câte ori nu aveai lacrimi până-n barbă și ai răspuns BN!      (zâmbesc acum-e ironie)


Apoi linișteste-te și nu da un mass tuturor să le zici că ai aflat cât de egoiști sunt. Pentru că ești și tu la fel ca ei.Ca ei.Ca mine(zâmbesc-pentru că știu că așa este)


Eu spre exemplu. Mă trezesc prinsă în vârtejul a câtorva căsuțe messengeriale debutante cu CF? Răspunsul meu nu apare imediat în nici una din ele. De ce poate te întrebi. Să vedem. M-au întrebat CF? o colegă ce probabil vrea să afle rezultatele la examen,vecina de pe scara cealaltă care probabil caută o melodie, prietenul meu cel mai bun care vrea să ieșim, fostul meu prieten care vrea să se bage în seama,un necunoscut ce a făcut rost de ID-ul meu și acum vrea să socializeze "a la vârsta preșcolară". Ce-aș răspunde eu la această întrebare?:


"Stau proptită pe scaun cu o cană de cafea și un pachet de biscuiți și încerc să-mi amintesc de unde știu gustul ăsta de ciocolată amară.Tocmai am terminat de downloadat melodia pe care am dansat prima dată cu tatăl meu,care apropo tocmai a ieșit pe ușă urlând că sunt complet problematică.Da am niște urme de lacrimi în ochi pentru că mi-e dor de anumite momente și în situații de stres îmi solicit foarte mult empatia și dorul. Dar sunt bine. Mă bucur de vară,atât cât se poate bucura cineva care detesta vara, dat fiind faptul că și vara pare să mă urască. În fine,sunt chiar bine. M-am angajat și încerc să rămân în picioare. Am mers și la bazin și am făcut insolație.Dar am învățat să calc apa ceea ce este fascinant pentru cineva care era să se înece la 1.82m în apa de 1.85m. Stăteam și mă gândeam...că poate o să ajung pe la munte. Asta în cazul în care salariul o să existe și o să fie îndeajuns.Ce fac...? Îmi irosesc timpul pe aici...O să citesc o carte.Tocmai am terminat "Citadela"... S.A.M.D


Ce ajung să răspund? BN !


După binele meu sintetic și uscat,urmează concretul. Respectiv doleanța omului de la persoana mea. Nu conta ce fac. Nu contează aproape niciodată. E doar un propulsator ieftin și josnic către o cerere amânată. Îl zic și eu îl zici și tu, îl spunem toti. Dar e absurd. Încearcă să spui cuiva odată ceea ce faci. Ai să ai reacția mea: Nu îi pasă!


Zâmbesc

Thursday, July 15, 2010

Cuvinte moarte



Cum sunt cuvintele moarte, te întrebi, nu? Cuvintele moarte sunt în vocea oricui.Sunt acele cuvinte date spre auzul voit și dorit al celui de lângă tine.Acele șoapte impuse,aparent relaxate printr-o naturalețe hipnotizantă,acele clipe suspendate în puncte și idei.


"Spune-mi ! Mă iubești? "
"....dA!"
(ea îi strânge mâna entuziasmată și își lasă capul să cadă pe umărul lui)


Cuvinte moarte.Jumătăți de măsură spuse din reflexul nevoii mai mult decât plăcerea sonorității.


Oamenii vor să audă ceea ce simt ei.Când nu primesc asta,totul cade și lasă un gol în urmă.Și doare,dar nu ști de ce. În fond știai foarte bine adevarul pe care l-ai negat cu desavarșire.


Am încercat să spun mereu ceea ce voiam să spun. Nu înțeleg de ce ai trăda sufletul pentru o minte ce nu acceptă altceva decât propriul crez. Dar am cunoscut un om. O fată. Am să o numesc simplu Ea. Ea a mințit mereu privitor la ceea ce simțea. Ea voi să audă doar propriul palpabil și nimic altceva nu părea să o mulțumească. Ea avea nevoie de o dragoste continuă perpetuată de-a lungul multor suflete și nu doar unul. Ea credea că există prinți și castele(metaforic vorbind) și că lumea aceasta toată este construită împotriva broscuței din ea. Ea a făcut o depresie. Și ea s-a stins. Nu a murit fizic. Dar Ea nu mai există. În locul ei a rămas un trup sorbit de timp,în melancolie și amintiri inexistente. O privesc și azi trecând grăbită pe stradă, cu fruntea lipită de pământ și ochii înlăcrimați.


Oamenii ca ea sunt plini de cuvinte moarte. Ea nu a iubit niciodată cu adevărat. Ea nu a știut ce înseamnă un cuvânt atât de mare precum dragostea.


Eu îmi fac cuvintele vii. Tu ce alegi?