Autobuz

În fiecare dimineaţă urmez acelaşi traseu întipărit în spatele retinei mele, sub formă de memorie longevivă. Este irelevant drumul până la locul de unde încep să trăiesc,aşa că nu am să descriu nimic, lăsând suspansul trecător să-şi manifeste propria imagistică legată de asfaltul îmbibat în praf sau toneta de ziare gri şi veşnic îngheţată.

Dar ceea ce vreau să vă descriu este trezirea mea la realitate.


Autobuzul 


Deşi nu acelaşi,toate sunt la fel. Urc grăbită cele două trepte pline de noroi şi gumă de mestecat,ca şi cum aş vrea să-mi las umbra în urmă şi să mă lipesc de geam cu nasul şi să scot limba în semn infantil de satisfacţie. Nu stau jos...nu îmi place. Stau pe mijlocul autobuzului sprijinită cu mâinile de bara galbenă unsuroasă şi privesc lumea de dinafara cutiei mele magice. Maşini trec pe lângă noi claxonând şi împingându-se parcă una pe alta de la spate...O femeie îşi caută cheile de la birou în geanta mult prea mare sau cel putin prea plină. O bătrână doamnă îşi aranjează şalul pe umeri aşteptând semaforul să "se înverzească". E totul aşa cum ştiu. Adormit în agitaţie.

Mă rotesc pe călcâie şi decid să interacţionez cu "magic boxul" meu. Si atunci...mă trezesc. Un bărbat somnoros calcă pe picior o tânără domnişoară. Domnişoara alunecă, se împiedică şi se agaţă de o doamnă mofturoasă la variile arome olfactive din jur. Doamna grav deranjată îşi trage braţul şi o mustră pe adolescenta ameţită. Trăgând însă braţul, loveşte un bătrân aşezat la margine,ce aşteapta cu nerabdare să ajungă cu nepotul la grădiniţă. Nepotul se strâmbă la bunic şi sare de pe scaun...mă loveşte la picior şi aleargă în capătul celălalt al autobuzului spre disperarea bunicului. Eu raman pe loc. Închid ochii şi oftez ca şi cum cineva m-ar fi trezit fix acolo, în mijlocul acelei ambuscade totale.

Un băiat stă cu fruntea-n palme. O femeie îşi şterge grabnic lacrimile...Eu ...Eu trebuie să cobor acum. Pun talpa îngheţată pe podeaua rece de beton şi adorm la loc.


(Întâmplarea este adevărată)