Euforie. Viaţa reîncepe în fiecare dimineaţă,în jurul unei arome de cafea ieftină şi a gresiei îmbibate în răcoare şi firmituri. Sprijinită de geamul aburit,tremurând,privesc cu sete şi dezgust asfaltul. Cotidian. Nimic nu pare să-şi schimbe faţada,zilele acestea,totul a stagnat în vid. Devremnicul soare,urâtul,planifică să orbească negrul...nu-l face să se stinga,doar îi dă un luciu prăfuit. Îmi strâng cana,ce-mi poartă zodiacul pe ea,în mâini şi sper că astăzi voi putea crede în astre.
În timp ce drogul uzual mi se scurge printre buze,timpul tinde să treacă în grabă. Îmi construiesc singură ipoteze pentru ştiri de dimineaţă. Un bătrân îşi procură maculatura zilnică de la magazinul din apropiere,un tânăr matinal îl împinge pentru a ajunge primul. O fetiţă îşi plimbă căţelul,maşini blânde conduse haotic o îngroapă în ape de pe marginea drumului. Un maidanez pătat este lovit de un ''protector al mediului''... Banalităţi.
Cobor scările cutiei gri şi fade în care mi-am făcut cămin şi muscând egoist din gogoaşa mea cu ciocolată, împing uşa cu coatele lăsând-o în cele din urmă să se izbească de metalul tocului şi să provoace un zgomot inestetic pentru acea ora.Ce-mi pasă?Atât timp cât în faţa mea motorul forjat al unei rable cere îndurare totul este scuzabil. Ignoranţă.
Faţa postaşului e perfect inexpresivă,salutul meu e o formalitate a bunului simţ personal.El nu mă va observa vreodată.Buna ziua...Du-te dracu!…Degeaba.
Vântul agitat îmi prinde de picioare pungi de cipsuri şi serveţele de unică folosinţă.Ce risipă! Tot ceea ce mai pot spera în acest moment ornamental este să nu înceapă ploaia...Nu îmi scot ţigarea.Nu vreau să provoc nori.
Catapultare.Îmi alunecă geanta în staţia de autobuz,rujul meu roşu-aprins sare la o considerabilă distanţă. Încerc să ajung la el,dar mijlocul de transport soseşte şi sunt călcată în picioare de o turmă de nevăzători. Pardon...Nepăsători.E al 3-lea pe care-l pierd luna asta…dar sar în batonul cu surprize şi îmi compostez biletul.Restul poartă discuţii contradictorii cu “naşul”.O tânără este îmbrâncită de un NIMENI şi lasă capul să i se prăvălească în podea când ochii ni se întalnesc...e inutil.Îmi suflec mânecile şi plec.
Exaltare.Aud o mie de voci adresându-se una alteia şi circa 3000 de apelative: 'fată' succedând fraze impozante prin simplitatea lor notorie. Cât am să mai pot să-mi adâncesc căştile în ureche? Îmi sângerează raţionamentul!Telefoanele ţipă incultură şi ele îşi însuşesc bărbaţii-'al meu ca bradu'.
Gândim .Dar niciodată în exces.Lumea intră într-o rutină a unei pubertăţi catastrofale.Oameni buni,vă spun! Am rămas blocaţi în era prostului-gust,era sintagmelor non-evolutioniste. Te îndemn să te trezeşti,într-o bună zi fără acel gust amar de suprasaturare. Te provoc să judeci. Să sintetizezi acele multe sentimente până să spui cuiva “ubitzicu(a)”.Până să jigneşti sau să pui etichete. Până să-ţi laşi amprentele pe ceva anume.
E doar un protest mut,dar tu vorbeşte-ţi de la sine!
No comments:
Post a Comment